Monolog:
Viața e ca un drum, urcă și coboară la fiecare sută de metri și dacă drumul e din România, pici în gropi mai mari ca tine, dar te ridici și mergi până când nu mai ai combustibil.
Strofa 1:
Trecând prin viață de la cei mai mici copii,
Fără gânduri și fără datorii,
Ajungi de la stagiul în care tu nu-ți prea amintești
Ce faci de azi pe mâine și cum o să trăiești,
O să ajungi în stagiul de a avea prea multe idei
Și de a nu mai știi pe ce drum o s-o iei,
Crezi că o să-ți faci prieteni și că o să fie acolo
Însă ei o să te trateze ca pe un artist solo,
Să nu crezi că lor le pasă că tu n-o duci prea roz
Că ei trăiesc doar cu un bilet la loz,
Și nu te lăsa schimbat de aparențe
C-o să ajungi ca celelalte zdrențe
Și ascultă bine ce-ți șoptesc la ureche
Că viața e doar una, nu are pereche.
Strofa 2:
Eu îți povestesc despre ce se-ntâmplă-n viață
Tu crezi ce vrei, însă acordă-mi o șansă,
O să vină momentul când o să pici
Și o să vezi ce greu e să te ridici,
Că așa e în viață, mai câștigi și pierzi
Dacă înveți din greșeli, o să vezi,
Atunci când cazi, îți e greu să te ridici, dar și când o faci, nici că o să mai pici,
Am scris aceste texte și din pierdere de timp
Dar am vrut mai mult să te trezesc un pic,
Pe tine cel ce mă asculți acum
Și te gândești că poate n-ai ales un drum bun,
Și chiar de mă ignori și mă crezi o zdreanță
O să ajungi să vezi că ai o speranță,
De a ajunge sus doar depinzând de tine
Și eu o să mă mândresc că ai început cu mine,
Îți urez noroc în tot ce ai să faci
Și sper că nu o să ai niciodată draci,
Pentru că numai cu calm o să ajungi departe
Și pe toată lumea să o dai pe spate.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre suișurile și coborâșurile vieții, importanța de a învăța din greșeli și de a persevera. Încurajează ascultătorul să își găsească propria cale și să nu renunțe la speranță, chiar și în momentele dificile.