Dragostea învinge chiar tot în lumea asta,
Boli incurabile, te trage-n jos femeia asta.
Treci ușor peste toate, indiferent de greutate,
Astea-s versurile mele sincere, divine și curate.
Sunt toate, de fapt nu sunt toate, mai am texte,
Poate că ce scriu eu ți se pare lesne.
De înțeles, ai înțeles? Nu prea ai cum.
Te iubesc, deși n-avem nimic în comun.
Când sunt pe tren, gândul îmi zboară iar la tine,
Nu ți-am spus te iubesc, deși o fac, știi bine.
Mi s-a reproșat de multe ori că nu știu să iubesc
Și că eu ce știu să fac bine e doar să greșesc.
Dar eu tot ce continui să fac nu vi se pare omenesc?
Poate că nu știu să arăt cât iubesc de mult,
Cu toate astea mi s-a spus că nu sunt cult.
Dacă aș fi așa incult, aș mai scrie, mă, frate?
Îmi pot exprima sentimentele doar pe hârtie.
Asta e clar, n-o ard la modu’ „se știe…”
Sunt multe lucruri care încă-mi plac mie,
E o fată despre care-am scris,
Îmi place și știe, i-am zis.
Ma înțelege, mă ascultă, nu mă minte,
Ma cunoaște, e fata d-aia cu tinte.
Sore wa ai ni modotte aisa renai itai
Și știu că așa e, ea nu-i ca un evantai,
Deși dacă merg prea departe, risc să mă tai.
I-am zis odată c-o iubesc, acum cică-i plăcere,
Am învățat în timp să iubesc și eu doar în tăcere,
Acum tac și nu iau totu’ ca pe-o simplă întrecere.
Închei aici, că și-așa e târziu
Și nu vreau să par hazliu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele profunde ale naratorului față de o persoană specială. El explorează complexitatea iubirii, dificultatea de a o exprima și bucuria de a fi înțeles și acceptat de cineva.