Devii tot mai rece, în fața valului ce trece,
Extenuat, nemulțumit, de tot ce se petrece,
Deși ești grav bolnav, când el vrea să te-ncearce,
Și te minți pe zi ce trece, cu aceleași vorbe:
Lasă că trece.
Ai ales să fii nebun, când puteai să fii și rege,
Și nebunia îți împarte sufletul în zece,
Inima ți-o ții ascunsă, bătută-n cuie,
Și-nchisă, nu-i permiți nimănui să bage o fișă.
Că te rogi mereu în dormitor, cu lumina stinsă,
Dar el nu te aude, când, de fapt, nu poate,
Te-a părăsit de mult, confuz că l-ai dat la spate,
De-acolo, durerea de spate și coșmarurile-n fiecare noapte.
Chiar și ea te-a părăsit, nu ai crezut că poate,
O credeai când spunea mereu, „Te iubesc” în șoapte,
Dar sentimentele, niciodată nu vor fi scrise și împărțite pe citate.
Vreau să vorbim de viață, de cine și de ce îți dă viață,
Atâta timp cât vreau să știi, că trebuie să-ți pui baze într-o speranță,
Dacă o s-o neglijezi se va topi în toiul verii, ca un cub de gheață,
Vreau să mă citești, ca pe o prefață,
Și-ți voi împărtăși secrete, pe care nici ai tăi, nici tu nu le știi.
Faptele bune, se simt, după ce faci sacrificii,
Lasă-te de vicii și-ți va fi mai bine,
Știu că vrei să plângi, nu înțeleg ce te reține,
Știu că ești nedumerit, dar răspunsul se află la tine,
Nu uita că aștepți, cum așteptam și eu, zile mai senine,
Și timpul ce-a trecut, niciodată nu mai vine.
Exact ca mine, că-ți scriu de departe,
Aflat parțial paralizat, pe patul de moarte,
Încerc să scriu de pusti, o carte,
Care, la rândul tău, îmi plac de moarte,
S-o lași moștenire și fiului tău.
Nu vreau să trăiești, cum am trăit eu,
Vreau să-ți iubești apropiații, cum i-am iubit și eu,
Și nu vreau să te-ncrezi în prieteni, care te lasă la greu,
Ține-te de școală, să nu ajungi un derbedeu.
Aș fi vrut să fiu lângă tine, să te văd cum crești,
Aș fi vrut să-ți fiu aproape, să adormi cu povești,
Dar când vine să te ia, nu poți să te târguiești,
Nu uita să împarți iubire, celor ce-ți vor rău,
Și nu vreau să te bagi în belele, mergi mereu pe drumul tău.
Vor veni și zile bune, trebuie doar să aștepți,
Iar de ai probleme, ajutorul vine de unde nu te aștepți,
Îți las ție toată averea mea, cartea cu poezii,
Texte scrise nopțile târzii,
Pe care nu trebuie să le-nveți, trebuie să le reții,
Trebuie să lupți, pentru cei la care ții,
Și deși nu mă cunoști, prin asta vreau în suflet să mă ții.
Sensul versurilor
Un tată, pe patul de moarte, lasă fiului său o carte cu poezii, oferindu-i sfaturi despre viață, iubire și importanța de a învăța din greșelile sale. El își exprimă regretele și speranța că fiul său va trăi o viață mai bună, bazată pe iubire și integritate.