Ilogic – Pentru Tine

Ai plecat, că nu ai avut de ales,
Te-am înțeles.
Și nu regret că am fost înțelegător prea des,
Dar aș vrea de multe ori să îți vorbesc
Și mă detest că am atâtea să îți spun și nu găsesc
Cuvinte prin care să te fac să înțelegi
Că sufletul nu știe reguli sau legi
Și uneori vorbele sunt seci,
Și amintirile frumoase devin coșmaruri reci,
Dar sper să nu fie cazul meu și al tău,
Tu și eu, două suflete ce au așteptat mereu
Și-au plâns de bucurie sau tristețe.
Am simțit de la început că nu ești una cu mai multe fețe
Și asta am iubit cel mai mult la tine,
Sper că n-am greșit cu nimic… reține,
N-aș vrea să fiu dezamăgit… știi bine.
Ar fi mai dureros dacă aș fi dezamăgit de mine.

Mai trece o zi și mi se pare tot mai greu
Că nu găsesc căldură în sufletul meu
Și aș da orice să dau timpul înapoi,
Să fim noi doi, chiar dacă-i soare sau sunt ploi [2].
Pentru tine și pentru cele mai frumoase clipe,
Ești unică, nu ești tipul celorlalte tipe,
Și foaia deja scrisă nu se poate rupe,
Că sufletul e un vulcan care erupe
Și-mi dă puterea să merg mai departe,
Speranțele și amintirile mă fac să cred că poate,
Deși în viață nu le poți avea pe toate,
Nu vom uita cât am luptat și cât avem în spate
Și o să fie bine chiar dacă mai avem probleme,
Îți spun stai liniștită, nu mă tem, deci nu te teme,
Că multe vin și toate trec, chiar dacă rămân semne,
Și orice semn se vindecă după o vreme.
E pentru tine, e pentru tine,
Ți-am mai spus ce e, e făcut să țină, ține,
E pentru tine și pentru noi,
Tot ne doare, am îngropat și nu privesc înapoi.

Mai trece o zi și mi se pare tot mai greu
Că nu găsesc căldură în sufletul meu
Și aș da orice să dau timpul înapoi,
Să fim noi doi, chiar dacă-i soare sau sunt ploi [2].
Indiferent ce ar fi, m-aș bucura să pot zâmbi,
Ți-am spus mereu că ești mult mai puternică decât alții,
Dacă nu te-aș mai vedea o viață, mi-ai lipsi
Și sper că într-o zi ne vom regăsi.
Indiferent ce ar fi, m-aș bucura să pot zâmbi,
Ți-am spus mereu că ești mult mai puternică decât alții,
Dacă nu te-aș mai vedea o viață, mi-ai lipsi
Și sper că într-o zi vei veni, sau voi veni.

Mai trece o zi și mi se pare tot mai greu
Că nu găsesc căldură în sufletul meu
Și aș da orice să dau timpul înapoi,
Să fim noi doi, chiar dacă-i soare sau sunt ploi [2]

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorul profund și regretul față de o persoană pierdută. Vorbitorul își amintește momentele frumoase petrecute împreună și speră la o eventuală reîntâlnire, deși recunoaște dificultățile prezentului.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu