Foaie verde și-o crăiță,
Vorbă mi-a trimis Gheorghiță
Că nu vine la portiță.
Căci e cu boii la plug,
E timpul aratului
Și al semănatului.
Frunzuliță matostat,
Gheorghiță, te-am așteptat
Căci de când nu te-am văzut.
Ochișorii mei au plâns,
Câte lacrimi am vărsat
Făceam o fântână-n sat,
O fântână curgătoare
Să bea lumea călătoare.
Sensul versurilor
O fată așteaptă cu dor sosirea lui Gheorghiță, care este ocupat cu munca la câmp. Absența lui o face să sufere, lacrimile ei fiind atât de multe încât ar putea crea o fântână pentru călători.