Plopule, frunzele tale,
Duce-s-ar vântul cu ele,
Duce-s-ar vântul cu ele
Peste deal la Măgurele
Și de-acolo la Buzău
Unde este dorul meu.
Tristă e căsuța noastră,
Triste-s florile-n fereastră,
Sunt triste de dorul tău
Și de vorbele de rău.
Te aștept și tu nu vii,
Măi Gheorghiță, ochi căprii,
De cu seară până-n zori
Te aștept în șezători
Să-ți dau gură fermecată
Să nu mai pleci niciodată.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei femei pentru iubitul ei, Gheorghiță, și tristețea cauzată de absența lui. Ea îl așteaptă cu nerăbdare, sperând să-l convingă să rămână alături de ea.