Frunzuliță viorea,
Dragă mi-este ulița,
Dragă mi-este ulița
Care duce la neica,
Are părul gălbior
Mi-a rupt sufletul de dor,
Ulița-i plină cu flori
Și-al meu suflet plin de dor
Că mi-e neica om de frunte
Ca și bradu-n vârf de munte.
El când trece și zâmbește
Câmpu-n față înflorește,
Ceru-albastru, stele multe,
Și mai mari, și mai mărunte,
Dar cât sunt de luminoase
Nu-s ca neica de frumoase.
Dar măicuța nu mă lasă
Să ies afară din casă,
Dac-ar fi fereastra ușa,
Giurgiuveaua nuielușă
Și măicuța să adoarmă
Aș ieși la neic-afară.
Frunzuliță matostat,
Dă-mă, mamă, după drag,
Șapte sărindare-ți fac,
Șapte sărindare-ți fac,
De m-oi da după urât
Nu-ți fac urmă la mormânt.
Frunzuliță matostat,
Dă-mă, mamă, după drag,
Dă-mă, mamă, după drag,
Că necazuri nu-ți mai fac,
Că dragostea ce ne leagă
Ne unește viață-ntreagă,
Om munci o lună, două,
Ne facem și casă nouă,
Om munci un an sau doi
Numai să fim amândoi.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și dragostea profundă a unei fete pentru alesul inimii sale, dar și obstacolele întâmpinate din cauza opoziției mamei. Ea își dorește să depășească aceste obstacole și să își construiască un viitor alături de persoana iubită.