Frunzuliță, lemn adus,
De când Gheorghe-al meu s-a dus
Apă-n vadră n-am adus.
Am adus o picătură,
Am turnat-o în grădină
A răsărit o zambilă.
Zambilă cu doi boboci,
Of, Gheorghiță, nu mai poci,
Nu mai pot de dorul tău
Că m-am ofilit mai rău.
Gheorghiță, când oi pleca
Să dai pe la poarta mea
Să-ți dea daica de-o basma
C-un bilet ‘velit în ea,
Cu basmaua să te ștergi,
Biletul să mi-l citești,
La mine să te gândești.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea și dorul profund al unei femei după pierderea lui Gheorghe. Ea se simte ofilită de dor și își imaginează o ultimă întâlnire simbolică prin intermediul unui bilet ascuns într-o basma.