Foaie verde, grâu cu spic,
Aș mai sta, neică, un pic,
Aș mai sta să te privesc,
Frică mi-e că zăbovesc,
Măi Ioane, Ionelule!.
C-am mai zăbovit o dată
Și-a vrut mama să mă bată
Cu nuiaua de alun,
Unde-am zăbovit să spun,
Măi Ioane, Ionelule!.
Foaie verde mărăcine,
De m-ar pune pe-un tăciune,
De m-ar pune pe-un tăciune
Eu la mama nu te-oi spune,
Măi Ioane, Ionelule,
Că pe lume nu-i altul
Flăcău mândru cum ești tu,
Măi Ioane, Ionelule!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința unei fete de a petrece mai mult timp cu iubitul ei, Ion, dar și teama de a fi prinsă și certată de mama ei. Ea își declară afecțiunea și admirația față de el, spunând că nu ar spune nimănui despre întâlnirile lor, deoarece îl consideră cel mai frumos flăcău.