Câte un fulg pică
Pe genele-ți lungi
Privirea mi se pierdea
În ochii tăi adânci.
În ei vedeam cum ninge
Speranțe cum îngheață
Vedeam că-ncet se stinge
Iubirea mea măreață.
Ți-ai plecat privirea
Ca să nu-ți văd mâhnirea
Și atunci am înțeles
Că totul va fi șters.
Iarăși ninge steluțe argintii
Trezesc aievea glasuri de copii
E frig, zăpada viscolită mă albește
Privesc în urmă o umbră mă-nsoțește.
E umbra ta ce a rămas
Pentru mine o nălucă
Te simt în cel din urmă ceas
Dar nu-ți văd chipul de fătuco.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și tristețe după o despărțire, folosind imagini ale iernii și ale zăpezii pentru a accentua frigul emoțional și amintirile dureroase. Naratorul își amintește de momentele petrecute cu persoana iubită, dar realizează că totul s-a stins și a rămas doar o umbră a ceea ce a fost.