FLORIN:
Asta mi-e fobia, asta mi-e durerea
Am iubit pe cineva, pe Alec și ea
Ca-n poveste era luna între stele
Dar o adoram mai tare decât le iubesc pe ele.
MIHAI:
Proiect important, octombrie atât de bun
Sateno, de ce nu mai suni?
Sunt trist, iubesc, dar nu vreau să mai ies
Din casa ta te visez acum prea des.
REFREN:
Știu că putem visa, știu că putem iubi
Știu că într-o zi vom fi împreună
Știu că putem visa, știu că putem iubi
Știu că într-o zi vom fi împreună
Știu că putem visa, mai putem visa
Știu că urăsc, iubesc
Te urăsc, iubesc, te urăsc, iubesc.
FLORIN:
Asta e fobie, asta e iubire
Sau ce a mai rămas din ce s-a dus fără știre
Te-ai dus, nu, nu m-ai înțeles
Aș vrea să te urăsc, dar încă te iubesc.
MIHAI:
Un fluviu de amintire mă îneacă, dar nu-l uit
În iubire, aș vrea să mă cufund
Sunt trist, iubesc, dar nu vreau să ies din viața ta,
Te privesc acum prea des.
REFREN.
Asta mi-e fobia, asta mi-e speranța
Că vom fi din nou pentru toată viața
Dar soarele răsare și apune iar
Mă uit încă la poze, dar știu că e în zadar
Știu că e în zadar, amândoi știm
Îmi exprim fobia, sau mai bine o reprim.
REFREN
Sensul versurilor
Piesa exprimă conflictul interior dintre ură și iubire față de o persoană pierdută. Naratorul oscilează între dorința de a uita și incapacitatea de a renunța la sentimentele sale, fiind prins într-un ciclu de amintiri și speranțe deșarte.