Mi-a dispărut imaginea. Încă mi-e dor de acea fată
A spus c-o să mă sune, nu m-a mai sunat niciodată
Îmi pare rău dar altfel nu putea fi
Unele povești mereu sunt scrise în culori de gri.
Trebuia să ne iubim nu să ne luăm la revedere
Fără să ne mai spunem vreun cuvânt unul altuia, vere
Două inimi de gheață s-au topit și era atât de sigur
Că nici diavolul, nici Dumnezeu n-ar fi putut să le separe.
Și-acum eu, fără tine, tu fără mine
Cu ce am rămas?
C-o amintire și niște file, niște vitrine
În care văd chipul tău sculptat
Atât de bine, atât de bine
Izbesc un pumn, cioburi mă taie-n picuri de ploaie
Și-mi văd pe mâini sculptat în sânge
Numele tău
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele de pierdere și regret după o despărțire. Naratorul își amintește de o relație intensă, acum terminată, și exprimă durerea și golul lăsat în urmă.