Dacă iubești, iubește cu sufletul și inima,
iubește cu tot ce ai și mai adaugă și-n plus ceva
pentru iubirea adevărată o vei întâlni
doar o singură dată în viața asta.
Când iubești,
tu singur te păcălești,
totul în jur ți se pare schimbat,
ciudat, deplasat.
Dacă îți spune că te iubește,
tu crezi că doar te amăgește,
dacă nu vrea să-ți spună ceva,
tu crezi că are pe altcineva.
Așa e în dragoste,
totul e ca o poveste,
de multe ori cu finaluri nefericite
pentru cele două persoane iubite.
Dacă ar ține iubirea
atât cât ține veșnicia,
atunci aș fi și eu fericit
și m-aș simți împlinit.
Fericirea și iubirea sunt două lucruri
fără de care nu se poate
să faci un întreg din jumătate,
cel ce este iubit și fericit
sigur va fi și dezamăgit
pentru că, Doamne,
iubirea nu ține la infinit.
De ce, Doamne, ai lăsat așa
ca un om să nu poată iubi toată viața?
De ce m-ai lăsat doar pe mine
să port atâta iubire?
Chiar dacă am fost dezamăgit și înșelat,
eu am îndurat și am iertat.
De ce nu am putut urî acea persoană?
De ce am putut să iert și i-am întins o mână?
Atunci când a avut nevoie,
de ce, Doamne, tocmai mie
mi-ai dat să port așa povară,
dacă iubirea e atât de rară??
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea provocate de iubirea pierdută, punând întrebări existențiale despre natura efemeră a iubirii și rolul divinității în suferința umană. Vorbește despre iertare și povara de a purta sentimente intense într-o lume în care iubirea adevărată pare rară.
