Grasu XXL – Frumoasa și Bestia

Hey yo, sărumâna!
Ți-am mai zis că nu… nu e ca-n povești!
Nu e cum crezi tu că e!
Mi-a zis că ea nu-i la fel ca celelalte.
Mi-a zis că poate, într-o zi o să-mi arate.
I-am dat dreptate, că prea le avea pe toate.
I-am zis: Mă cheamă Grasu, tu ești una din aristrocate.
S-a uitat lung, mi-a zis că tre’ să fug.
Să ajung acasă, m-am oferit să o conduc.
Defapt vroiam mai mult, adevăru-i crud.
Domnișoara asta m-a băgat la balamuc.
Și nici n-apuc să mă întorc, era dusă.
Iar eu cu gura căscată și cu pata pusă.
Însă o vedeam vorbind rusă.
Știi că domnișoara aia…
În fine, mai vorbim, ne mai vorbim.
Ne futem, ne mai prostim.
Amândoi o știm, nu putem să fim
Ce nu putem să fim.
Așa că zi-mi!
Zi-mi, zi-mi, zi-mi!
Asta este despre fata din poveste,
Că după mii de teste
Eu tot n-am nicio veste.
Hai să trecem peste,
Înțeles e lesne că
Fata asta n-are legături terestre!
Chestia e că eu sunt bestia
Iar ea la fel de dulce știi, la fel ca trestia.
Auto’sugestia nu știu, poate o fi, poate
Da tot își face rost de 2-3 mini’mii.
Dacă știi, povestile se termină fericit,
Aici în schimb scenariul este diferit.
Și-n povești ele rămân cu prințul,
În mertanul alb își asumă riscul.
Nu discut! Subiectul e închis
Cu toate că odată mă simțeam de neînvins
Și i-am zis ca o bestie din umbră:
PRINȚE, COSÂNZEANA E O C***, BĂ!

Sensul versurilor

Piesa descrie o relație deziluzionantă, comparând-o în mod cinic cu basmul "Frumoasa și Bestia". Naratorul se simte manipulat și dezamăgit de parteneră, demitizând ideea unei iubiri ideale.

Lasă un comentariu