Într-o zi eu te-am văzut, la braț cu un alt bărbat,
Mai în vârstă decât tine, foarte bine îmbrăcat,
M-am apropiat de voi, nici măcar nu m-ai privit,
Păreai foarte încântată, și el părea fericit.
Ref: De la mine vrei iubire, de la celălalt vrei bani,
Și pe mine, și pe el ne tot minți de câțiva ani,
Tu îmi spui că nu-l iubești, că îți plac doar banii lui,
Ne vei pierde pe amândoi, vei rămâne a nimănui.
Numai după 2 ore, tu mi-ai dat un telefon,
Și am înțeles pe loc, cine este acel domn,
Te-ntâlneai de mult cu el, numai pentru că-i bogat,
Și-ai mai spus că doar pe mine, mă iubești cu adevărat.
Ref: De la mine vrei iubire, de la celălalt vrei bani,
Și pe mine, și pe el ne tot minți de câțiva ani,
Tu îmi spui că nu-l iubești, că îți plac doar banii lui,
Ne vei pierde pe amândoi, vei rămâne a nimănui.
Porți numai bijuterii din aur și din argint,
Că ți le cumpără altul, nici măcar nu m-am gândit,
N-am simțit nici un moment, că mă minți, că mă înșeli,
Și tot ce aveai de preț, era cumpărat de el.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație în care protagonista este interesată de banii unui bărbat mai în vârstă, în timp ce pretinde că iubește pe narator. Acesta se simte trădat și realizează că este manipulat pentru beneficii materiale.