Sărmana inimă-ntristată,
Aștepți în calea ta pribeagă
Să întâlnești un suflet nobil,
O inimă să te-nțeleagă.
Și când, nebun de bucurie,
După atâta așteptare,
Îți ies în drum doi ochi albaștrii,
O fată mai atrăgătoare.
Te apuci la prima întâlnire
Să-i juri credință pe viață,
Devii mai cald vorbind cu dânsa
Și limba-ți e mai îndrăzneață.
Tu crezi că dacă-i spui povestea
Vieții tale-n nestire,
Vei scoate din ochii ei albaștrii
O rază de compatimire.
Dar ea se face că te ascultă
Și apare-atâta de miloasă,
Degeaba mai vorbești de tine,
Mai bine spune-i că-i frumoasă.
Să vezi cum o să se răsfețe,
Cu capul o să dea pe spate,
Să-nalțe-ntruna din sprâncene.
O! Câte grații studiați?
O vezi atunci așa cuminte,
Un suflet vechi sub piele nouă
Și-n prototipul speței sale
Sunt invechite amândouă.
Te tulburi, inimă-ntristată?
Te pierzi în calea ta pribeagă?
Doar vei găsi un suflet nobil,
O inimă să te-nțeleagă.
Sensul versurilor
Piesa descrie așteptarea zadarnică a unui suflet pereche și dezamăgirea resimțită în momentul întâlnirii cu o persoană care se dovedește a fi superficială. Vorbitorul realizează că eforturile sale de a împărtăși vulnerabilitatea sunt în van, fiind mai bine să apeleze la lingușire.