Zâmbește-mi din nou
Zâmbește-mi din nou
Și spune-mi vorbe dulci,
Să vibreze din ecou
Și marmura din stânci.
Aș sta seară de seară
Să-ți ascult chemarea..
Doar stânca e din piatră
Și nu știe ce-i durerea.
Dar cu vocea ta duioasă
Și un zâmbet minunat,
Mi-ai făcut viața frumoasă
Căci te-am iubit fără păcat.
Te-am iubit și te iubesc
Chiar și dincolo de viață,
Eu n-am să te părăsesc,
Frumoasa mea crăiasă!.
Nici pulberea de stele,
Sau nouri grei de plumb,
N-ar putea lua cu ele,
Ce mi-e mai drag și scump.
Zâmbește-mi din nou
Și spune-mi vorbe dulci,
Când al inimii ecou
Va străbate din răscruci!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și eternă, depășind limitele vieții. Naratorul își imploră iubita să-i zâmbească și să-i vorbească, reamintindu-i de frumusețea și impactul ei asupra vieții sale. Este o declarație de devotament și afecțiune nemuritoare.