Amintirile nu mor
Îţi aminteşti, iubita mea?
În parcul verde cu cişmea,
O ţigăncuşă ne-a oprit
Şi în palmă ne-a ghicit.
Ţi-a spus că eşti îndrăgostită
Dar n-ai să fii fericită,
Iar eu când palma i-am întins,
Vorbele i le-am respins.
Mi-a ghicit ce n-aş fi vrut,
Că-mi vei da ultimul sărut.
Iar după doar o săptămână,
Ne-am întâlnit lângă fântână.
Ai tot plâns şi-ai suspinat,
M-ai sărutat şi ai plecat.
N-ai vrut să îmi spui motivul
Şi mi-am blestemat destinul.
Dar al meu dor nu s-a stins,
Nici flacăra ce ai aprins.
Că-n inima mea de granit
Mai arde focul, mocnit.
Îţi aminteşti, frumoasa mea,
De parcul verde cu cişmea?
Ţigăncuşa ce ne-a ghicit,
Întocmai s-a împlinit!
Sensul versurilor
Piesa descrie o rememorare tristă a unei iubiri pierdute, unde o profeție a unei țigăncușe s-a adeverit. Naratorul își amintește cu durere de momentul despărțirii și de blestemul destinului, dar și de flacăra iubirii care încă arde în inima sa.