Sârba dorului
Se-aude muzica-n sat, măi bădiță, măi
Lumea-n joc s-o adunat, măi bădiță, măi.
Joacă fete și flăcăi,
Tot pereche câte doi,
Numai eu cat ochii tăi, măi bădiță, măi.
Cat ochii ce i-am iubit,
Verzi ca iarba de cosit,
Numai buni de amăgit, măi bădiță, măi.
Refren: Asta-i sârba dorului,
Frumusețea jocului,
Cine-odată o iubit,
Sârba o-nvârtit.
Fugi dorule peste munți, măi dorule, măi
Și adu-mi ochii iubiți, măi dorule, măi.
Când s-o dus badea, s-o dus
Nici o vorbă nu mi-o spus,
Parcă la piept nu m-o strâns, bădișorul meu.
Mă întreb dac-o uitat,
Că în brațe m-a purtat
Și în sârbă am jucat, bădișorul meu.
Refren: Asta-i sârba dorului,
Frumusețea jocului,
Cine-odată o iubit,
Sârba o-nvârtit.
Dacă te-ai dus la alta, măi bădiță, măi
Spune-mi bade dumneata, măi bădiță, măi
Nu lăsa lumea din sat,
Să vorbească cu banat,
Că dragostea s-a stricat, măi bădiță, măi
Fie după voia ta,
Că eu nu te-oi judeca
Și n-ai să-mi vezi lacrima, măi bădiță, măi.
Refren: Asta-i sârba dorului,
Frumusețea jocului,
Cine-odată o iubit,
Sârba o-nvârtit.
Așa-i viața cu dureri, lume draga mea
Cu fel și fel de păreri, lume draga mea
Ferească-te Dumnezeu,
Când părerile-s de rău
Și iubești ce nu-i al tău, lume draga mea.
Bucurii nu poți avea,
Pe lacrima altuia,
Cât ți-ar fi drag cineva, lume draga mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și regretul unei iubiri pierdute, reflectând asupra durerilor vieții și a imposibilității de a fi fericit pe seama suferinței altora. Sârba devine un simbol al amintirilor și al frumuseții trecute.