Suflet pierdut, plutind pe-o mare înghețată
Mare, născută din lacrimi înghițite zi de zi
Înecând sufletul cu apa ei amară
Iar lacrimile îngheța-va în cristale.
Suflet pierdut, rătăcind pe potecile întortocheate
Prin pădurea plină de copaci bătrâni cu crengi golașe
Cu poteci acoperite de frunze galbene de timp uitate
Pădure tristă, prin care nimeni nu mai umblă.
Suflet pierdut, urcând treaptă cu treaptă
Scara lui Iacob spre cer, căutând la El
Singurul care primește suflete pribege
Alinându-i tristețea, mângâindu-l.
Sensul versurilor
Piesa descrie un suflet pierdut și trist, care se simte înecat de amărăciune și rătăcește printr-o lume rece și pustie. În final, sufletul caută alinare și mângâiere în credință, urcând spre divinitate.