Din ciclul „Sonete de primăvară”.
Părinte nevăzut, putere lină,
Nu ține de la noi privirea-ntoarsă.
Grădini în verzi torente se revarsă,
Dar omul fruntea-n gânduri și-o înclină.
Cu inima de patimi grele arsă,
Nu simte respirarea Ta divină,
Nu vede pânza blondă de lumină
Din borangicul primăverii toarsă.
Ne vindecă, Părinte, Tu Izvorul
Tămăduirii, sbuciumul și dorul
Și ne renaște, limpezi, către Tine.
Urciorul mângâierii Tu-l apleacă,
Să picure, balsamul răni s’aline –
Lumina intre, negura să treacă.
Sensul versurilor
The poem expresses a longing for healing and spiritual renewal. It invokes a divine power to alleviate suffering and bring light into darkness, using imagery of spring and gardens to symbolize rebirth and hope.