Crize.
Tristă, după un copac, pe câmp
Stă luna palidă, pustie –
De vânt se clatină copacul –
Şi simt fiori de nebunie.
O umbră mormăind păşeşte..
E om.. atât, şi e destul..
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El – om flămând, eu – om sătul.
Dar vezi.. m-a ocolit acuma..
El s-a temut mai mult, mai mult, – săracul..
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul..
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de neliniște și alienare, unde naratorul se simte izolat și bântuit de gânduri întunecate. Întâlnirea cu un alt om, în loc să aducă alinare, intensifică sentimentul de amenințare și nebunie, subliniind fragilitatea existenței.