Gato – Îndrăgostit

Mi-am dorit enorm de mult să creștem unul lângă altul,
Să-ți explic, lumea-i rea și îți vrea rău’ la dracu’,
Poate nu te duce capu’ sau vârsta e de vină!
Diavolu’ te-a luat în brațe când ți-am dat drumu’ la mână,.
Poate că așa e scris să nu ne-avem unu’ pe altul,
Degeaba ești cu el că tot la mine-ți este capu’,
Ai fost falsă m-am convins, am fost mințit de ochii tăi,
Atâtea certuri, probleme cu ai mei cu ai tăi,.
Mi-a fost atât de greu să realizez că-i o poveste
Eu pescar, tu momeală, dar povestea nu mai este
Te-am obligat să pleci, eram sătul de ceartă,
Multe lacrimi au căzut, de-aia am lăsat-o baltă.
E piesa de-ai cerut-o, o spun din suflet te-am iubit
Iar colțu’ nostru de rai se pare că a fost nimicit
Când mă vei zării pe stradă să nu mă privești în ochi
V-oi fii doar un străin, din milioane de perechi de ochi.
Refren 2x:
Rămân sentimentele, amintirea, pozele,
Ce nu știm despre noi o să ne spună astrele!
Îndrăgostit ca prima oară cel ce plânge-i fericit,
Consolează-te cu gândul că odată te-am iubit.
Acum sunt cu-o altă fată, un boboc de floare-albastră,
Ce stă în aceași glastră în care tu stăteai odată
Nu mă satur s-o privesc, ochii mici îmi tot zâmbesc
Să mor de-mi dau seama cum am ajuns să o iubesc?.
A venit de nicăieri s-a așezat în atrii și ventricule
Îmi simt inima de fier cum ia foc și bubuie,
Ador să o privesc, să ne luăm zboru’ între stele
Eu Luceafăr, ea Luna, femeia vieții mele.
O sărut ca prima oară, e roșie-n obraji
Îmi spune să nu mă joc fata mea n-o să te las
Îndrăgostit copil nebun chiar de nu o spune vârsta
Și chiar dacă ți-aș spune-o, crezi că ar conta?.
Tot ce vreau e s-o privesc să crească sub ochii mei
Că mi-e dor să-mpart iubire ce se rezumă la doi
Oameni, suntem vrem familii peste ani,
Poți cumpăra orice, da’ fericirea nu stă-n bani.
Refren 2x:
Rămân sentimentele, amintirea, pozele,
Ce nu știm despre noi o să ne spună astrele!
Îndrăgostit ca prima oară cel ce plânge-i fericit,
Consolează-te cu gândul că odată te-am iubit.

Sensul versurilor

Piesa descrie sentimentele unui bărbat după o despărțire dureroasă, amintirile persistente și apariția unei noi iubiri. El își exprimă regretul pentru pierderea relației anterioare, dar găsește consolare și speranță într-o nouă persoană.

Lasă un comentariu