Gato feat K-Riga – Versuri Gato – Cine Mă Iartă Azi? (feat. K-Riga)

Sunt zile și zile, frăție,
Când în libertate mă simțeam în pușcărie.
Viața asta parcă e un coșmar,
Halate, pastile prin păr la spital.
Ce nu-ți e clar, sunt singur de ani,
Mama vrea să mă-nsor,
Eu mă cred tot golan, uneori mi-e dor să mai simt ceva,
Dar dau doar de curbe, unde e fata mea?
Încerc și mă zbat ca să ies din trecut,
Să nu mai regret tot ce am făcut.
Mie dor să iubesc, dar nu am pe cine,
Mie dor și de-un zâmbet, ce l-ai luat cu tine.
Mă pierd în mulțime, dis de dimineață,
La fel ca cingerii, trag masca pe față.
Beat și pisat și borăsc în troleu,
Iartă-mă, frate, că am dat iar ameu.

Refren:
Iertați-mă că n-am ajuns la așteptările voastre, de ieri, eu trăiesc azi.
M-am pătat pe suflet ca să fiu pe placul celor de mâine (oare cine mă iartă azi?)
Iertați-mă că nu am ajuns la așteptările voastre, de ieri, eu trăiesc azi.

Dacă vrei să mă vezi, ne găsim după blocuri,
Prea nasol am intrat în alte locuri.
Deloc nu bag droguri, că nu-mi pătez haina,
Că mâine mă vezi la parada cu arma.
Tarfe e cârma dacă nu o înțelegi,
Dacă veneam cu tine, ne iubeam pentru veci.
Am inima praf, tu inel de la altul,
Cerul și luna, dar nu și pe Radu.
Da-te-n căcat, viața asta e un șou,
Dacă o să plâng după tarfe, o să mor ca Johnny Depp.
Iartă-mă, șterge și nu-mi face cinste, uite cum plâng un frate din morminte.
M****s pe așteptări, că-s plini de sictiri, că dacă le ai, vin dezamăgiri.
Dă-mă la știri, sună cancan-ul,
În loc să te tai, o să-ți cânt cu pianul.

Refren:
Iertați-mă că n-am ajuns la așteptările voastre, de ieri, eu trăiesc azi.
M-am pătat pe suflet ca să fiu pe placul celor de mâine (oare cine mă iartă azi?)
Iertați-mă că nu am ajuns la așteptările voastre, de ieri, eu trăiesc azi.

Sensul versurilor

Piesa exprimă regretul artistului pentru alegerile făcute și neîmplinirea așteptărilor celorlalți. El caută iertare și se confruntă cu dezamăgiri, reflectând asupra unei vieți tumultoase și a pierderilor suferite.

Lasă un comentariu