Gani feat Liry – Multe De Spus

[Gani I]
Multe se spun, destui aud, puțini ascultă, restul înțeleg
Vorbim celui deștept încât să-și scoată dopul din urechi
N-aștept, trebuie să prinzi din mers
Mediul înconjurător îmi pare șters și-atunci rimez
Când creez mă ghidez după un singur crez:
Cu fiecare vers scandez un manifest, scindez
Auditoriul, rămân memorabilă-n memoriu
Graffiti liric, viziunea gri ți-o colorez!
Explorez și cresc alături de câțiva de-ai mei
Înaintez, având în jur pe unii dintre ei,
Acei pentru care termenul „mesaj”
Înseamnă mai mult decât ce primesc pe telefon. N-aș
Vrea să epatez – însă altfel nu pot –
Ca să mă adresez și să creez un tot
Unitar. Pun versuri pe cântar și-l destabilizez,
Ajustez volumul, mă adresez.
[REFREN]
Tuturor celor ce nu cred ce ne-am propus
Le reamintim – încă mai sunt multe de spus!
Iar pe cei care se mint că sunt în stare, însă nu-s
Îi dăm la o parte, noi avem multe de spus!
Prin ce-am expus, vremea discriminării a apus
Suntem femei în rap și avem multe de spus!
Iar celor care credeau că timpul rap-ului s-a dus
Le demonstrăm că au greșit.. multe de spus!
[Liry]
Multe de spus – avem de recuperat,
Noi valențe rap-ului autohton de dat,
Consideră-l un pact, încheiat cu Gani,
Clădim resurse greu epuizabile, fanii
Și ai nevoie de noi, să te dezintoxicăm
Slabele tale așteptări la sigur le înfruntăm
Să-l exprimăm altfel, să-l diversificăm
Păstrându-i temelia, pe noi trepte să-l urcăm,
Ce auzi e tot efervescență,
În varianta light, dar cu aceeași potență,
Cu efect de Nestea, punem hip-hop-ul pe picioare,
Ce asculți sunt forțe locomotoare
Și nu am de gând să iau în seamă ce ai tu de spus
Atât timp cât orgoliul tău e mai presus
Ești în plus, iar timpul meu e foarte scurt
Avem multe de spus, așa că n-am timp să te-ascult!
[REFREN]
Tuturor celor ce nu cred ce ne-am propus
Le reamintim – încă mai sunt multe de spus!
Iar pe cei care se mint că sunt în stare, însă nu-s
Îi dăm la o parte, noi avem multe de spus!
Prin ce-am expus, vremea discriminării a apus
Suntem femei în rap și avem multe de spus!
Iar celor care credeau că timpul rap-ului s-a dus
Le demonstrăm că au greșit, avem multe de spus!
[Gani II]
Nu-mi place să acuz, nu-i judec, îi condamn direct pe cei
Ce prin ce fac ne fac de râs pe toți, nu doar pe ei..
Ascultătorul ia ce i se dă, de-aici carența,
Astfel că mulți sunt incapabili să mai facă diferența.
Suntem tot aici, unde am fost mereu,
Prin lirică lovim mai greu ca voi prin violență fizică
E-o stare metafizică, beat-u-l urmăresc
Vorbesc întruna, pot, dar nu vreau să mă opresc
Din logoree, atunci când observ c-orice idee
Mai complexă vă lasă cu cefalee și complexe..
Antisocială, dar pe piese mă transform
Literalmente, trezesc instincte latente.
Nevoi stringente de subiecte? Abordare!
Înjurături stridente? Ține de fiecare.
Versuri la nivel înalt, dar rămânem underground
Cum rămân multe de spus, dar la nivelul celălalt!
[REFREN]
Tuturor celor ce nu cred ce ne-am propus
Le reamintim – încă mai sunt multe de spus!
Iar pe cei care se mint că sunt în stare, însă nu-s
Îi dăm la o parte, noi avem multe de spus!
Prin ce-am expus, vremea discriminării a apus
Suntem femei în rap și avem multe de spus!
Iar celor care credeau că timpul rap-ului s-a dus
Le demonstrăm că au greșit.. multe de spus!

Sensul versurilor

Piesa este un manifest al determinării și al forței feminine în rap. Artistele își afirmă poziția și demonstrează că au un cuvânt de spus, respingând prejudecățile și depășind obstacolele.

Lasă un comentariu