Gabriela Amzaru feat Cosy – Înger și Demon

Ești un înger, când spui că mă iubești
Demon, atunci când mă rănești
Mi-am lăsat viața și inima
Mi-am lăsat sufletul în grija ta.
Înger, când mă iubești
Demon, când mă rănești
Mi-am lăsat viața și inima
Mi-am lăsat sufletul în grija ta.
De parcă am fi iarăși liceeni
Eu, nebun după tine, tu, nebună după el
Și nu e ca și cum ar exista altcineva
Luci e Luci, cu Cristi te poți învăța.
Hai cu mine să-ți ofer o plimbare în infern
Iadul meu e dulce, nu monotonia din eden
Oricât de mult energizant aș consuma
Arip doar din rai putem închiria.
Te știu de două luni, dar parcă te am de ani buni
Și începem de luni, și terminăm luni
Că practic, draga, așa fac oamenii nebuni
Chiar dacă, pe lângă adevăr, mai pun și minciuni.
Tineri carismatici, liberi și sălbatici
Jungla mea, știi bine că e mediul care-l practici
Scuze dacă până acum te-am supărat
Îngerașul ăsta poate fi demonul preferat.
Ești un înger, când spui că mă iubești
Demon, atunci când mă rănești
Mi-am lăsat viața și inima
Mi-am lăsat sufletul în grija ta.
Înger, când mă iubești
Demon, când mă rănești
Mi-am lăsat viața și inima
Mi-am lăsat sufletul în grija ta.
L-am lăsat în grija ta
L-am lăsat în grija ta
L-am lăsat în grija ta
L-am lăsat în grija ta.
Și, după o vreme, după o bătaie cu perne
În cameră e plin de fulgi, iubirea îți cam dă semne
Da, băiatul ăsta-i diferit
Nici tu nu te crezi, nici eu nu prea te mint.
Dacă ies pe ușă și mă întorc când mă întorc
Nu te mai stresa, că nu plec de tot
Umblu liber prin lume, nu ascuns, ca un drog
Nu inhala tot piperul care-l pun în joc.
Tu tot îmi pui aură, eu vreau cornițe
Când ochii mei aleargă după alte fustițe
Te faci că nu vezi, că nu crezi
Că doar nu m-aș uita, așa, după cai verzi.
Exagerezi, lasă lacrimile de actriță
Mai bine pune o uniformă de școlăriță
Nu putem studia o materie decentă
Demonul ăsta te vrea cea mai eficientă.
Ești un înger când spui că mă iubești
Demon, atunci când mă rănești
Mi-am lăsat viața și inima
Mi-am lăsat sufletul în grija ta.
Înger, când mă iubești
Demon, când mă rănești
Mi-am lăsat viața și inima
Mi-am lăsat sufletul în grija ta.
L-am lăsat în grija ta
L-am lăsat în grija ta
L-am lăsat în grija ta
L-am lăsat în grija ta

Sensul versurilor

Piesa explorează complexitatea unei relații tumultoase, oscilând între momente de iubire angelică și durere demonică. Naratorul își exprimă vulnerabilitatea și confuzia, simțindu-se prins într-un ciclu de atracție și respingere.

Lasă un comentariu