Și-am luat-o pe drum la vale
Să-i ies lui neicuța-n cale,
Să mi-l pun în colivie
Ca să-mi cânte numai mie,
Să mi-l pun la capul meu
Să stea cu mine mereu
Ca să-mi cânte-n orice zi
Căci mi-e dragostea dintâi.
Cât a fost neica departe
Noi vorbeam numai prin carte,
Ne scriam seară de seară
Cu foc de la inimioară,
Și-aseară am auzit
Că neicuța a venit
Și-am plecat să ne-ntâlnim
Să stăm să ne povestim.
Dragostea când intră-n om
E ca uscătura-n pom
Când nu face vara flori,
Nici umbră la călători,
Cui nu-i place să iubească
E păcat să mai trăiască,
Cui nu-i place dragostea
Să n-aibă noroc de ea.
Neică, din dragostea noastră
A crescut un brad pe coastă,
Lângă el un pui de viță,
E sădit de-o copiliță,
Vița vrea ca să se-ntindă
Pe brăduț să mi-l cuprindă,
Să stea-mpreun-amândoi
Cum am jurat, neică, noi!.
Refren:
Măi neicuță, măi neicuță,
Ce dor mi-e de-a ta guriță!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete pentru iubitul ei, așteptându-l cu nerăbdare. Dragostea lor este comparată cu elemente ale naturii, simbolizând creșterea și legătura eternă.