Foaie verde și-un dudău,
Pe drumul de la Buzău,
Pe drumul de la Buzău
Mă-ntâlnii cu Bălălău
Și mi-a dat un cântec nou
Ce voia să i-l cânt eu,
Mi l-a făcut mie-anume
Și eu vreau să-l cânt la lume.
Haida, haida, Bălălău,
Bălălău, băiatul meu,
Haida, haida, Bălălău,
După tine-mi pare rău!.
Mergea singur pe cărare
Și privea mereu la vale
Și când m-a recunoscut
Ce bine i-a mai părut,
Mă lua mereu după gât
Și mă ruga ca să-i cânt
Una-așa lăutărească
Inima să-și răcorească,
Că de când nu m-a văzut
Tare mult i s-a părut.
Haida, haida, Bălălău,
Bălălău, băiatul meu,
Haida, haida, Bălălău,
După tine-mi pare rău!.
Îmi spunea c-ar vrea să știe
De primesc să-i fiu soție
Că mă-sa-i zice mereu:
– Bălălău, băiatul meu,
Bălălău, băiatul mamii,
Ți-au mâncat fetele banii!
– Lasă, mamă, să-i mănânce
Că tot Bălălău i-aduce
Că sunt tânăr și voinic
Și muncesc și-o să câștig!
Haida, haida, mama mea,
Nu mai fi așa de rea,
Nu fi așa mânioasă
Că-ți aduc o noră-n casă.
Sensul versurilor
Un flăcău pe nume Bălălău își dorește să se căsătorească și o cere de soție pe fată. Mama lui Bălălău este îngrijorată de cheltuielile cu fetele, dar el o asigură că va munci și va câștiga bani.