Lele, verde siminoc,
Omul care are noroc
De șade sau de muncește
Norocul îl urmărește,
Unde-o merge, unde-o sta
Găsește câte ceva.
De s-ar vinde norocul
Și-ar cumpăra tot omul,
Și-ar lua cât i-ar trebui
Și ce fericit ar fi,
Dar asta-i comoară mare
Că n-o are orișicare.
Ce scumpă-i tinerețea,
Dar să-i dai ce-ți cere ea,
Ea-i ca pomul de Florii
Îți cere doar bucurii,
Pe mine m-a supărat
Cum a venit a plecat,
N-a vrut să mai stea deloc
C-a văzut că n-am noroc.
Sensul versurilor
Cântecul explorează ideea norocului și a tinereții, subliniind că norocul nu este accesibil tuturor, iar tinerețea, deși prețioasă, este efemeră. Persoana care cântă se simte părăsită de noroc și de tinerețe.