Foaie verde, foi de prun,
M-a pus dragostea pe drum
Și nu știu ce să mă fac,
Dragostea mi-a dat de cap,
Că l-am iubit pe neica
Din toată inima mea,
Eu l-am iubit cu mult foc,
El nu m-a iubit deloc.
Săraca inima mea,
Mult dor s-a mai strâns în ea,
Că de dor arde ca focul,
Nicăieri nu-și află locul,
Numai la neicuța-n sân,
Acolo-mi spune să-l pun,
Ăla-i locul potrivit
Pentru omul necăjit.
Vecina de lângă mine
Să poată m-ar pune bine,
M-ar arde, m-ar face scrum
Și m-ar arunca pe drum,
Parc-ar depinde de mine
Să nu iubească pe lume,
Nu știu alții cum gândesc,
După placul lor iubesc.
Refren:
Ce să-i faci, măi frățioare,
Asta-i dragostea,
Nimeni n-a scăpat de ea,
Cât ai vrea s-o ocolești,
N-ai pe unde da
Că ea te prinde din urmă
Și stă-n calea ta.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei iubiri neîmpărtășite și sentimentul de neputință în fața destinului amoros. Inima cântăreței suferă din cauza dorului, iar dragostea o urmărește implacabil, indiferent de eforturile de a o evita.