La casa din ulicioară
Gândul câteodată-mi zboară,
Parc-o văd pe măicuța
Măturând bătătura,
Cum își punea furca-n brâu
Și torcea până târziu.
Când venea tata acasă
Îi puneam sticla pe masă
Și mă ținea lângă el
Să-i mai zic un cântecel,
Cântecel d-ăla mai rar
Să poa’ să bea un pahar.
Și tu, piatră de pe prund
Bătută de ploi și vânt,
Eu îmbătrânii de tot,
Tu nu te-ai schimbat deloc,
Mai bine eram de piatră
Să nu mai mor niciodată.
Anii de-atunci au zburat
Și viața mea s-a schimbat
C-am trei garoafe și-un crin,
De ei mi-e sufletul plin,
Ce vor crește și-or cânta
Ca să-i cunoască lumea,
Să cânte numai de dor
Cum cânta măicuța lor,
Cântece de of și dor
Cum cântau părinții lor.
Refren:
Au, au, au, dac-aș putea
Ca să țiu pe loc vremea,
Să fie cum gândesc eu,
Să fiu tânără mereu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul de casa părintească și de vremurile copilăriei. Naratorul își amintește cu drag de părinți și de viața simplă de atunci, regretând trecerea timpului și schimbările aduse de viață.