Ia-ți mireasă, rămas bun
De la fetele din drum
bis
Și de la vecinii tăi, ce-ai copilărit cu ei
De la florile din grădină
Că rămân prea străine
bis
Că seara când le udai, plânge și le sărutai
Aoleu ce să mă fac, când pune floare pe cap, bis
Și las mama și grădina
Și plec în casă străină și nu mai am ca aici milă
Făceam treabă, nu făceam, tot fata mamii eram,
bis
Asta-i milă de părinți, niciodată n-ai să uiți.
Când m-am dus la cununat,
Înflorea florile-n brad,
Toți băieții m-au întrebat
Că de ce m-am măritat
De ce, puică, te măriti
Că pe toți ai să ne uiți,
bis.
Mi-a fost drag să mă marit, of
Vorbisem cu el de mult
Cântă lăutar pe prispa, soacra mică-i foarte tristă
Se roagă de sfântul soare, să țină ziua mai mare.
Plângi, mama, cu lacrimi multe, că nu mă mai vezi prin curte
Nici prin curte, nici prin casă, nici cu matale la masă
Că așa-i din bătrâni lăsat, fetele să n-aibă sat,
bis
Sensul versurilor
Cântecul descrie emoțiile unei mirese care își ia rămas bun de la familie și de la locurile natale, reflectând asupra schimbărilor majore din viața ei și asupra tristeții despărțirii. Exprimă, de asemenea, mila părinților și regretul celor lăsați în urmă.