Două mame pentru-o fată
Au plecat la judecată
Zicând fiecare-așa
„Fata asta-i fiica mea!”
Una zicea c-a născut-o,
Cealaltă că a crescut-o,
Una că-i cu ea de-un sânge,
Cealaltă la piept o strânge.
Fata doar paisprezece ani are
Și-a aflat cu întristare
Că mama care-a născut-o
Chiar din fașă a părăsit-o,
La fântâna părăsită
O fetiță învelită,
Fântâna-i lângă șosea
S-o găsească cine-o vrea,
Cui i-o fi milă de ea.
Și-a găsit-o o măicuță
Și-a crescut-o de micuță,
A-ngrijit-o și-a spălat-o,
La școală cu drag a dat-o.
Iată că la judecată
Fata-i acum întrebată
Pe care o vrea de mamă,
Sufletul spre cine-o-ndeamnă.
Fata merge la măicuță
Ce-a crescut-o de micuță,
Sărutându-i lacrima
Zice: – Tu ești mama mea!
Viața nu e o poveste,
Mamă e cine te crește.
Fata plângând a strigat:
– Ești mamă cu-adevărat!
Sensul versurilor
O fată este prinsă într-o dispută legală între mama biologică și femeia care a crescut-o. Ea alege femeia care i-a oferit dragoste și îngrijire, subliniind că maternitatea adevărată depășește legăturile de sânge.