Gabi Lunca – Arde Luminița Seara Lângă Sat

Arde luminița seara lângă sat
Și neicuța vine numai supărat,
I-am trimis vorbă ca să ne întâlnim,
Dar el parcă nu mai vrea să mai vorbim.
Ce-o avea
Neicuța?
Ce să-i fac
Să-l împac?
Aseară mi-am făcut patul să mă culc,
Dar m-a luat un dor așa că să mă duc,
Și-atunci m-am gândit și eu ca orice om
Căci de gânduri câte am nu pot să dorm.
Ce-o avea
Neicuța?
Ce să-i fac
Să-l împac?
Oprește-te, neică, și spune-mi cinstit
Mă iubești sau toată viața m-ai mințit?
Nu lăsa de azi pe mâine că mi-e greu
Și n-aș vrea să cred că stau în drumul tău.
Spune drept
Să te-aștept?
Ori de nu
Plec acu!
Câteodată mă uit, cerule, spre tine
Și te văd că suferi și tu ca și mine,
Pe tine văd cum se-așează stelele,
Iar pe mine se-așează dragostile.
Ce-o avea
Neicuța?
Ce să-i fac
Să-l împac?

Sensul versurilor

O femeie își exprimă confuzia și tristețea față de comportamentul distant al iubitului ei. Ea se întreabă dacă acesta o mai iubește și își exprimă teama de a fi mințită și de a-și pierde timpul așteptând.

Lasă un comentariu