Am fost căzut la pământ și călcat în picioare
De persoane ce n-au cedat până n-am sistat din mișcare,
Luând viața ca pe-o-ncercare, visând la împăcare,
Cu însetare angrenat în cursa spre disperare.
Poluare în oceane, deșeuri în cort, topoare în coloane
Omoară oameni cu cuie-n corp,
Credeam în Santa, dar a fost ștearsă în instanță de ștanță,
Etichete pe față, tichete de masă mă-nvață,
Să nu cred în speranță, oare cum pot alții?
Când corporații vor cotații, inflații, stignații?
Cum să dorm? Simt fiori, masoni frivoli
Caută noi pioni pentru război prin coli fac robi din noi,
Vad trupe legionare, regi fără legi morale,
De ei te legi pe veci, deci cum să alegi o cale?
Atâtea patimi uită în pagini de lacrimi și datini din datini,
Luna urcă-ncet printre paltini.
Afara vara, spre seară, ieșind din scară, înmărmuriți stau stână,
Doar eu și el în stradă, mă uit în ochii lui înțelepți și-ntreb
Căci vreau să înțeleg cum să te-ndrepți când aștepți să fii întreg.
El își șterge firele cărunte de pe frunte, privește spre curte,
Și-mi răspunde: „Singura punte e jumătatea, găsește, umple partea
Cu bunătatea, dreptatea și încheie-ți cartea, închide-ncet o parte
De lume-n pleoapă” și-mi spune în șoaptă „ea te așteaptă în altă haltă,
Deci fugi spre ea prin zile lungi de soare-n dungi
Sau fulgi de nea, și-apuci atunci s-ajungi o stea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare a sensului vieții și a speranței într-o lume plină de greutăți și deziluzii. Protagonistul primește un răspuns enigmatic, sugerând că împlinirea se găsește prin bunătate, dreptate și acceptarea jumătății lipsă.