Fuego – Amară-i Dragostea

Va lua sfârșit iubirea într-o seară
Eu voi pleca grăbit cu-n tren de neștiut
Se vor topi ca fulgii amintiri de ceară
Cum s-a topit pe buze-al tău sărut
Alină-mi sufletul cu-a ta privire
Și lasă negrul ochilor de mărgărit
A fost cândva frumos și s-a numit iubire
Acel fior ce soarta ne-a unit.

Amară-i dragostea ce-n inimă se zbate
Și mă înnebunește cu ale ei scântei
Ea îmi adună sarea lacrimilor toate
Ce le-au vărsat iubito ochii tăi – 2ori.

Voi zăbovi la poartă doar o clipă
Cu glasul stins zicând voi spune da șoptit
Că taina zborului c-o singură aripă
Dar mi-e s-o cunosc, îmi e sortit.
Vei aștepta să mai revin în gară
Să ne cuprindem cum a fost de-atâtea ori
Să ne ascundem seara într-o ulicioară
Printre miresme de uitate flori.

Amară-i dragostea ce-n inimă se zbate
Și mă înnebunește cu ale ei scântei
Ea îmi adună sarea lacrimilor toate
Ce le-au vărsat iubito ochii tăi – 2ori.

Trădarea nu-i în șoaptele ce zboară
Ca niște fluturi speriați în visul meu
Când i-am cântat inimii tale din vioară
E să nu uiți că te-am dorit mereu.
Voi regreta că anii se destramă
Dar nu voi plânge că puțin am fost iubit
Că voi muri însingurat să nu ai teamă
Căci voi muri de dorul tău rănit

Amară-i dragostea ce-n inimă se zbate
Și mă înnebunește cu ale ei scântei
Ea îmi adună sarea lacrimilor toate
Ce le-au vărsat iubito ochii tăi.

Sensul versurilor

Piesa descrie durerea unei iubiri pierdute și regretul despărțirii. Vorbitorul își exprimă dorul și tristețea, anticipând o moarte solitară din cauza dorului.

Lasă un comentariu