Frunze Verzi feat Diaconu Alin – Nu Mi-e Frică

Nu îmi e frică (de nimic) – frunze verzi.
Nu îmi e frică, auzi ecou
Că sunt în filmu’ vieții propriul erou
Și nu mie frică că îmi știu bine rolul
Am inima mare și pot să umplu golul.
Și n-am să țin inima zidită-n carapace
Că știu că binele făcut se va întoarce
Nu îmi e teamă de tot ce pleacă și nu se mai întoarce
Nu îmi e frică, că am în mine pace.
Și tot ce ai bun și tot ce-i rău în tine zace
Poți face bine și alege ce face
Grăbit alergi în viață până la nesfârșit
Căutând ce alții au și tu nu ai găsit.
Dar nu mie frică, din nou simt să repet
Că am o viață căreia învăț să îi țin piept
Modul concret în care pierdem, plângem și ne răcim
E doar să învățăm ce avem să prețuim.
Dar nu mi-e frică, ba, cu tot ce am să spun
Ascultă vocea inimii sau îngerul
Căci poți face ce vrei sau ce măcar visezi
Important e să spui ce vrei, și tot ce spui să crezi.
Aș face multe și timpul îmi e martor
Multe, chiar dacă amintirile mă dor
Nu îmi e frică, că e normal, ești om
Nu îmi e frică, căci știu că am să mor.
Cu toții vrem o lume cât mai bună
Dar cum să fie când răspundem doar cu ură
Nu ridici mâna dacă nu câștigi un ban
Dar să nu uiți că ăsta-i ochiu’ lu’ satan.
Nu mi-e frică, ba, nici de moarte de fel
Căci toți vom sfârși într-o zi la fel
Nu zic asta să par curajos sau mai deștept
Însă în fața oricui o să stau întotdeauna drept.
Daia zic, ba, că nu mi-e frică
Nici de ce sunt și nici de cei ce-mi poartă pică
Am învățat că cel ce cade, se ridică
Și înțelept e cel ce ascultă și nu cel ce critică.
Să pot, să vreau, să fiu mai bun deloc nu reușesc
Dar Cineva îmi spune că merită să iubesc
Și nu mi-e frică, ba, nu am să pierd
Atâta cât viața e decât antrenament.
Și am să fiu pregătit cu armele în față
Iar dacă tu nu știi nimic, atunci învață
Am să renunț la tot ce îmi face greață
Că îmi doresc să fim mai buni în altă viață.
Nu îmi e frică – Diaconu Alin / 19 septembrie 2009

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre depășirea fricii și găsirea puterii interioare. Mesajul principal este că, în ciuda greutăților și a incertitudinilor vieții, este important să ne păstrăm curajul, să învățăm din experiențe și să ne concentrăm pe a deveni cea mai bună versiune a noastră.

Lasă un comentariu