Sunt om cu suflet curat.
Sunt om cu suflet curat, pe nimeni n-am înșelat.
Pentru fiecare-n parte, am dat haina mea din spate.
Am dat din puținul meu, numai să nu-l știu la rău.
Cinstit am fost cu oricine, fără s-aștept mulțumire.
Refren:
Pe cine nu lași la greu, e primul dușman al tău.
Primul om care te uită, ultimul care te-ajută.
Eu am suferit în viață, și pun omenia-n față.
Că norocu-i dat de Domnu’, dar și-l mai face și omu’.
Am muncit, nu am furat, ban pe ban am adunat,
De copil eu m-am trudit, nu spun că m-am pricopsit.
Sunt și eu în rândul lumii, mai ajut pe câte unii,
Că este o vorbă-n lume, să fii om și să faci bine!
De-a fost altu la strâmtoare, l-am scăpat de supărare,
Și nu i-am dat cu sâmburie, și-am zis, de folos să-i fie.
Ori de pierd ori de câștig, omenia nu mi-o stric,
Pe mine la rândul meu, m-a ajutat Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa descrie un om cinstit și darnic, care pune omenia mai presus de orice. El a muncit cinstit și a ajutat pe alții, chiar dacă a suferit în viață. Crede că norocul vine de la Dumnezeu, dar și prin propriile eforturi.