Strigătură:
Întorc pământul pe dos
Să iubesc un om frumos.
Te-oi crăpa, lume cu dor,
Să iubesc și-apoi să mor,
Te-oi crăpa, lume cu jele,
C-am la inim-o durere.
Strigătură:
Unde-am văzut om frumos
Din toată mintea l-am scos.
Auzit-am auzit
Că sunt două pe pământ:
Dragostea și iubitul,
Ele ține pământul.
Strigătură:
Dragostile-s blestemate,
Ele țin până la moarte.
Dac-ar arde pământul
Să-i văd lumii capătul,
Dac-ar arde pădurea
Să-i văd lumii marginea.
Strigătură:
Până-s faină la obraz
Nu mi-i frică de necaz.
Strigătură:
Crape pământul de sete
Dragostea n-are pereche.
Inimă de putregai,
Cum n-am cuțit să te tai,
Să te tai, să te omor
C-am la inimă un dor.
Pentr-un câine de bărbat
Care l-ai iubit cu drag,
Pentr-un câine de fecior
Care l-ai iubit cu dor.
Strigătură:
Pentru tine, badea-al meu,
Multe-n lume mai trag eu,
Pentru tine, bade drag,
Multe fac și multe trag.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea și suferința cauzate de o dragoste pierdută sau neîmpărtășită. Vorbitorul își exprimă dorința de a depăși această durere, dar este copleșit de sentimente puternice.