De ce, Doamne, ai lăsat
Om bogat și om sărac,
De ce-ai lăsat pe pământ
Om frumos și om urât?
Strigătură:
Să fi lăsat numai dor
Să trăiesc mai cu ușor!
Mai bine de-ai fi făcut
Toată lumea la un rând,
Să nu fie pe pământ
Nici sărac și nici urât.
Strigătură:
Lasă-mi, Doamne, dragostea,
M-oi duce-n lume cu ea!
De ce, Doamne, ai lăsat
Să pice frunza din fag
Și badea să-mi fie drag
Să trăiesc tot cu bănat?
Strigătură:
Cui îi urâtă lumea
Meargă, puie foc în ea.
De-ai fi lăsat lumea-așa
Cum ai lăsat pădurea,
Vara lemnele-nfloresc
Și iară toate-nverzesc.
Strigătură:
Lasă-mi, Doamne, numai dor
Să trăiesc mai cu ușor.
De ce, Doamne, ai lăsat
O femeie și-un bărbat?
Să fi lăsat numai dor
Să-mi fie-n lume ușor,
Să fi lăsat frunza-n fag,
Să mă ieie cin’ mi-i drag,
Să fi lăsat frunza-n plop,
Omul frumos cu noroc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nemulțumire față de inegalitățile vieții și o dorință de a trăi mai ușor, fiind ghidat de dragoste și dor. Se pune sub semnul întrebării de ce există diferențe între oameni și se caută o formă de alinare în natură și sentimente.