Gura mea-i pahar de iagă
S-o asculte cui i-e dragă,
S-o asculte bădița
Să-și astâmpere inima,
S-o asculte bădița
Seara trecând ulița.
Gura mea-i clopot de țară,
Te strigă, bădiță, iară,
Și am glasul trăgănat
De răsună peste sat,
Gura mea-i clopot de lume,
Te strigă, bade, pe nume.
Glasul meu de țângalău
Răsună prin satul meu,
Doina mea și cântecul
S-o asculte tot omul,
Gura mea și glasul meu
Răsună ca-un țângalău.
Omul când îi supărat
S-asculte-al meu trăgănat
Să se-astâmpere ascultând,
Ca și mine trăgănând,
Nu-i higheghe românească
Gura mea s-o-nceluiască,
Gura mea-i clopot de țară,
Te strigă, bădiță, iară.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei femei pentru iubitul ei, folosind metafore puternice precum 'gura mea-i pahar de iagă' și 'gura mea-i clopot de țară' pentru a sublinia intensitatea sentimentelor sale. Vocea ei cheamă iubitul, oferind alinare și consolare celor supărați.