Strigătură:
De-aș putea-ntoarce lumea
Și toți oamenii din ea,
Să fie tot loc frumos,
Să iubesc omul frumos.
Dragostile cele mari
Merg pe drum ca doi tâlhari,
N-au cuțite, nici topoare,
Pân’ la toamnă te omoară.
Strigătură:
Rabdă, inimioara mea,
Că ți-o plăcut dragostea.
Dragostile cele mari
Merg pe drum ca doi jandarmi,
Nu se teme de nime’
C-or umplut toată lumea.
Strigătură:
Unu, doi, trei!.
Câtă dragoste-i în lume
Toată-i la Oradea-n culme,
Mânce-o focul și culmea
Că mi-o stricat dragostea.
Strigătură:
Mânce-o focul, dragostea,
Iară-i la inima mea,
Num-așa, c-așa-i dorul!.
Cine dragostea și-o lasă
Ardă-l focu-nchis în casă,
Mânce-i grâul pițigușii
Și mintea din cap grelușii.
Strigătură:
Cine dragostea și-o lasă
Aibă poticaru-n casă!.
Boala de care zac eu
Nu-i boală de Dumnezeu,
Ci-i boală de omul drag,
N-are-n lume niciun leac.
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința și dorul provocate de dragoste. Dragostea este văzută ca o forță distructivă, dar inevitabilă, care aduce atât plăcere, cât și durere.