Descunună-mă, părinte,
C-am fost tânăr, fără minte,
Nici mustața nu mi-o dat
Și tata m-o însurat.
Strigătură:
Douăzeci de primăveri
Le-am avut, mândră, ca ieri.
Și m-o dat a treia casă
Dup-o vecină de-a noastră,
Ea tânără, fără minte,
Descunună-mă, părinte!.
Strigătură:
La-nsurat, la măritat,
Omul nu trebe’ mânat,
Prinde patru boi la car
Și merge după amar.
Popă, când m-ai cununat
Cinci sute de mii ți-am dat,
Amu-ți dau și mii, și sute,
Descunună-mă, părinte!.
Strigătură:
Voi, feciori, când vă-nsurați
Pe mine să mă-ntrebați.
Decât în casa muierii
Mai bine-n temnița-n tarii,
Cu muierea mă împac,
Soacra mă bate mă cap.
Strigătură:
Măritatu-i zbici de pară
Dacă-n lume n-ai tihneală.
Însuratu-i zbici de foc
Dacă-n lume n-ai noroc,
Măritatu-i zbici de pară
Dacă-n lume n-ai tihneală.
Refren:
Descunună-mă, părinte,
C-am fost tânăr fără minte!
Sensul versurilor
Un bărbat regretă că s-a căsătorit de tânăr, la insistențele tatălui său, și imploră preotul să-l descunună. El descrie neplăcerile vieții de căsnicie, preferând chiar și închisoarea decât traiul cu soacra.