De-ar fi lumea de hârtie
I-aș da foc dintr-o mânie,
Dar lumea-i suflet de iagă
N-o poți arde niciodată.
Lume, păcătoasă ești
Că-ntruna mă povestești
C-am iubit pe placul meu
Și nu-mi pare-n lume rău.
Lume, lume, ce-ai cu mine
Că n-am făcut rău la nime’,
Nici păcate, nici rele,
Oi merge-n Rai fără ele.
Ursitoare, ursitoare,
Nu v-o fost frică de soare,
Nu v-o fost frică de stele
Să-mi ursiți numai de jele,
Nu v-o fost frică de nor
Să-mi ursiți numai de dor?
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea față de lume și soartă, dar și acceptarea propriilor alegeri în dragoste. Vorbitorul se simte judecat de societate, dar își menține integritatea și speră la o judecată divină favorabilă.