Busuioc între cirezi,
Bade c-al meu nu mai vezi
Că poartă cămașă dalbă,
Numai gura lui mi-i dragă.
N-aș da eu gurița mea
Pe pădurea altuia,
La pădure-i trebui’ ghinde,
Mie-mi trebui’ om cu minte.
Decât să-l pierd pe badea
Mai bine-mi pierd zadia,
Că zadii iară mi-oi face,
Dar bădița mie-mi place,
Zadia mea-i de hârtie
Și badea de omenie.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă devotamentul profund față de persoana iubită, punând preț pe calitățile umane ale acesteia mai presus de bunurile materiale. Naratoarea preferă să renunțe la lucruri materiale decât să-și piardă iubitul, subliniind importanța omeniei și a legăturii emoționale.