Auzit-am auzit
Că este-o moară de vânt
Unde macină urât,
Macină dor și urât.
Eu, maică, l-aș măcina
Mai mărunt ca făina
Și i l-aș da lui badea
S-o urască pe alta.
Auzit-am auzit
Că dragostea n-are rând,
Nu se poate măcina
Că-i plină lumea de ea.
Auzit-am ieri în sat
Că morile s-or schimbat,
Nu se macină urât
Că urâtul n-are rând,
Nu se macină urât,
Numai dragoste mai mult.
Sensul versurilor
Cântecul explorează transformarea morilor de vânt dintr-un loc unde se macină urât și dor într-unul unde predomină dragostea. Inițial, se dorește măcinarea urâtului, dar se constată că dragostea este omniprezentă și că morile s-au schimbat, măcinând doar dragoste.