Umblă, umblă mândrul Soare,
Umblă-n lume să se-nsoare,
Fată-n lume și-o găsit
Pe-o margine de pământ.
Soarele s-o-ngălbenit,
La apus iute-o grăbit,
Mâna-n apă și-o băgat
Și pe fat-o apucat.
Sus pe cer o aruncat-o
În Lună că o schimbat-o,
Mama fetii blestemară
Și pe Lună, și pe Soare.
Dintr-o noapte, dintr-o zi
Facă-se gard între ei,
Până-i lumea v-alungați,
Cerul să-l cutreierați,
Cerul să-l cutreierați,
Luncile să luminați.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o poveste folclorică despre Soare și Lună, legați printr-un blestem matern. Soarele transformă o fată în Lună, iar mama fetei blestemă astrul, creând o separare eternă între Soare și Lună.