Mult mă mustră maica-n zori
De ce umblu-n șezători,
Taci, maică, nu mă mustra,
Că mă-ndeamnă inima.
Beteag-am fost marți seara
Că nu mi-am văzut badea,
Joi sear-am fost în picioare
Și m-am dus la șezătoare.
Bade-ajungă-te dorul
Să lași carul și plugul,
Să vii pe un cal călare
Pân’ la mine-n șezătoare.
Măi bădiță busuioace,
Haida de la ușă-ncoace
Să ne tragem noi seama
Din ce ne-o picat vina.
Ori de mine, ori de tine,
Ori de niște guri străine,
Ori de noi, de amândoi,
Ori de niște oameni răi.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o tânără mustrată de mama sa pentru că merge la șezători. Ea își justifică acțiunile prin dorința de a-și vedea iubitul și îl invită să o viziteze, sugerând că vina pentru această atracție ar putea fi reciprocă sau cauzată de influențe externe.