Câtă iarbă-i pe hotară
Niciuna nu-i amară
Ca mama de-a două oară.
Pruncii fără de părinți
Ca și pomii dezgrădiți,
Numai rupți și dezfrunziți.
De dorul măicuții mele
Făcui ochii fântânele
Și curge izvor din ele.
Strig tare, maica n-aude,
Ori de pruncii ei se-ascunde
Printre flori, pe nu știm unde.
Te caut, maică, prin casă
Și tot cred că ești rămasă
Să te chem cu noi la masă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă a orfanilor și dorul nestins pentru mama pierdută. Copiii se simt dezrădăcinați și o caută neîncetat, amintindu-și de momentele petrecute împreună.