Bădiță, bade Gheorghie,
Nu mă călca pe zadie,
Zadia mea-i de fuior,
Pe seama altui fecior.
Zadia mea-i de bumbac
Și-așteaptă drăguț mai drag,
Tu, bade, te-ai lăudat
Nu-i floare ca tine-n sat.
Sunt sate cu flori bătrâne,
Da-s mai mândre ca și tine
Și-o pădure lâng-o vale
Și-ntr-aceea este-o floare,
Nu ca tine-o gălbinare
Ce se uscă pe picioare.
La crâșma din Sânmartin
Șapte bărbați calea-mi țin
Și mă tot roagă să-nchin
Cu olcuțele cu vin.
Eu îi las cu vinul lor
Și merg la cine mi-i dor,
Eu îi las la crâșmă-n prag
Și mă duc la cin’ mi-i drag.
La crâșmuța cea din deal
Vine badea-al meu pe cal,
Coboară de pe cal jos
Și mă sărută frumos.
Sensul versurilor
O tânără respinge avansurile unui băiat lăudăros, preferând pe altcineva. Ea îl umilește comparându-l cu alte flori și bărbați, arătând că are admiratori mai potriviți.